Vasile Soldea este cunoscut orădenilor pentru apariţiile publice în show-urile Feeling Dance. Din 26 octombrie, tânărul va încerca, alături de Bianca Drăguşanu, să ţină aprinsă flacăra speranţei de a-şi vedea mama acasă şi de a o ajuta să aibă o viaţă liniştită. Tânărul a povestit echipei emisiunii că mama sa a trecut printr-un divorţ solicitant, după care s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut lucra.
„Şansa părea să-i surâda atunci când un bărbat din Germania i-a propus un trai decent peste hotare, dar mama lui Vasile a ajuns să fie folosită drept paravan în casa în care bărbatul locuieşte alături de iubitul lui ”, susţin cei de la dansezpentrutine.ro. Paşii orădeanului de etnie romă Attila Hainer vor fi ghidaţi de Nicoleta Luciu în încercarea de a-şi realiza dorinţa arzătoare de a construi o casă pentru părinţii lui. Dansul i-a purtat noroc lui Attila, până acum. El face parte dintr-o trupă în care este perfect integrat, iar acum, la „Dansez pentru tine”, vrea să obţină o casă pentru părinţii lui şi un viitor mai bun pentru el.
Citiți principiile noastre de moderare aici!