Au fost redactori sau colaboratori la Jurnal bihorean. Au scris articole şi opinii de impact în rândul cititorilor. Apoi au ales să meargă pe un alt drum, în alte ţări. Simona Iacob trăieşte acum în Franţa şi lucrează pentru Euronews.
Revelion la 2000 de metri
„ Anul acesta de Revelion am fost la înălţime: la 2000 metri altitudine”, spune Simona. Reţeta după care franţuzoaica din zona Aleşdului a petrecut de Anul Nou: „ Patru prieteni, o cabană retrasă în Munţii Alpi, cocoţată la graniţa dintre Franţa, Elveţia, Italia şi… Dumnezeu, pălinca şi vinul de Bohotin împărţind frăţeşte masa de Revelion cu bucatele franţuzeşti şi alte băuturi aduse de prin lumea largă, muzică rock şi musai, musai nişte cărticele cu poeţi români….Nici o dimineaţă a Noului An nu e atât de frumoasă ca atunci, când obosiţi după atâta dans, ne strângem la ferestrele micuţe să aşteptăm ca soarele să se ivească dintre zăpezi, iar versurile lui Labiş, Coşbuc sau Alecsandri ne ghidează privirile prin imensitatea albă”, spune Simona.
…şi la căldură
Lulu Cremeneanu a lucrat la TVR 2, dar şi la staţia locală ProTV. Comentariile lui, pline de umor, au făcut adesea deliciul cititorilor Jurnalului bihorean. Fără îndoială, mulţi bihoreni au trăit însă alături de Lulu Cremeneanu, cele mai frumoase zile din viaţa lor: la nunţi, botezuri. Acolo unde Lulu făcea atmosferă ca nimeni altul, ca DJ. În urmă cu câteva luni, Lulu a ales să trăiască în Bali. Acolo unde a fost pentru prima dată invitat de prietenul său Radu Frenţiu, care este originar tot din Beiuş ca şi Lulu. În urma acelei vizite s-a născut o carte, dar şi o dragoste…iremediabilă. Şi un dor de Bali care l-a atras irezistibil.
„Am petrecut Revelionul în Bali, la căldură, pe malul Oceanului Indian, în hotelul la care lucrez. Am avut o petrecere mare cu 200 de invitaţi (australieni, japonezi, nemţi) cu dansuri tradiţionale balineze, dansuri exotice, concursuri, fashion show şi o trupă de rock&blues. Singurul lucru care ne-a supărat puţin a fost ploaia, care ne-a tras vreo două rafale. Suntem în sezonul ploios şi ne aşteptam, aşa că am fost pregătiţi. La finalul petrecerii am fost DJ vreo două ore, ocazie cu care am devenit DJ intercontinental -primul DJ originar din Beiuş care a pus muzică pe două continente”, spune Lulu în stilu-i caracteristic.
Anca Fetea Cun a fost cel mai bun condei în presa cu profil economic din presa orădeană. De aproximativ zece ani s-a stabilit în Canada, unde trăieşte fericită şi implinită alături de soţul său Mircea şi fiul lor Daniel, dar şi alături de sora sa şi părinţii lor. De Revelion, familia Cun a „evadat” într-o zonă montană, într-un loc unde nu există acces la telefonia mobilă şi la internet şi unde au profitat din plin, la schi, de zilele libere.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!