Campionatul Mondial de pescuit sportiv din 9-10 iulie s-a aflat la a 36-a ediție și s-a desfășurat în Ostellato, Italia. Echipa României se numește Trabucco și este formată din șapte membri (cinci participanți și două rezerve). Printre concurenți s-a numărat și aleșdeanul Cristian Malița. „E pentru prima dată când particip și chiar am avut ce învăța de la englezi și italieni care sunt așii pescuitului staționar. Îmi doresc ca anul acesta să câștigăm din nou faza națională ce va urma la Sibiu, și să ne calificăm la Campionatul Mondial din Franța”, declară Malița. Pentru a ajunge în Italia, cei cinci au fost nevoiți să câștige concursul național disputat în septembrie 2015 pe lacul Vârşolţ din județul Sălaj.
Canalul Ostellato a fost împărțit în cinci sectoare, ABCDE, fiecare sector fiind ocupat de câte un membru. „Se fac sectoare fiindcă orice pistă de concurs din lume are zone mai bune cu mai mult pește, și zone mai puțin bune”, a explicat concurentul. Repartizat pe sectorul A, aleșdeanul a reușit să se claseze pe podium, obținând locul III. Acesta a prins 10,2 kg de pește: 12 platici un crap și un caras. „Peștii au fost eliberați după cântărire”, specifică Malița. La finalul clasamentului, a fost punctată întreaga echipă, care s-a situat pe locul 18 din totalul de 28 de țări.
Pe lângă Cristian, din echipă au mai făcut parte: Jean Costel Lupescu, Ioan Daniel Lupei, Bogdan Virgil Dobrean , Florinel Necreala (rezervă), Biltac Eugen(rezervă) cu toții din Alba Iulia și Bodocan Tudor din Turda.
Citiți principiile noastre de moderare aici!