Florian Bodog a fost capul de lista al PSD Bihor pentru Senatul României, câştigând un al doilea mandat de senator. Bodog a mai fost secretar de stat şi director în Ministrul Sănătăţii, în 2012, iar în 2011-2012 a fost director de cabinet în Ministerul Sănătăţii. Senatorul Bodog este vicepreşedintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat. În cadrul partidului, Bodog este preşedintele organizaţiei PSD Oradea.
Bodog a fost decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea, până anul trecut, actualmente fiind pro-decan al FMF Oradea.
În 2016, Bodog a fost foarte aproape să devină rector al Universităţii din Oradea. De asemenea, tot în 2016, ministrul Educaţiei din Cabinetul Cioloş i-a retras lui Bodog dreptul de a conduce doctorate în medicină. Bodog a caracterizat decizia ca fiind una cu iz politic, venind chiar în perioada în care se depuneau candidaturile pentru noul Parlament al României.
Biografie Bodog Florian-Dorel
Experienţă profesională
Mai – Decembrie 2012 Secretar de Stat pe probleme de sănătate publică şi relaţii internaţionale în Ministerul Sănătăţii;
Mai 2012 Director al Direcţiei de Sănătate Publică şi de Control în Sănătate Publică din Ministerul Sănărăţii;
2011 – mai 2012 Director de cabinet, Ministerul Sănătăţii;
2010 – 2011 Director al Direcţiei de Sănătate Publică şi de Control în Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii;
2009 – 2010 Manager al Spitalului Clinic Judeţean Oradea;
2008 – 2012; 2016 – prezent Prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Universitatea din Oradea;
2012 – 2016 Decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Universitatea din Oradea
Educaţie şi formare
1985-1989 Liceul Sanitar Oradea – diplomă de bacalaureat;
1991-1997 Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie – diplomă de licenţă medic-doctor;
1997-2001 Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie – doctor în ştiinţe medicale
Specializări
2010 – 2011 absolvent al Cursului de Înalt Funcţionar Public
Limbi străine: Engleza, Franceza
Noul Guvern Grindeanu: Vezi lista oficială a miniștrilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!