În cursul aceleiași seri, familia a anunțat autoritățile, care au pornit în căutarea bărbatului. La căutări au luat parte salvamontiștii din cadrul SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor, polițiști, pompieri, personal silvic, dar și localnici.
„Căutările au pornit din zona de pădure de lângă locuința dispărutului cu numeroase forțe implicate, inclusiv câini de urmă…..si dupa cca 40 de ore fusese găsit, prăbușit într-o râpă abruptă, hipotermic, nu avea traumatisme vizibile insa in locul in care era putea sa ajungă rostogolindu-se. Pacientul a fost imobilizat in targă, izolat termic si evacuat din râpă cu ajutorul unui sistem de corzi de către salvatorii montani și ulterior transportat, prin pădure, cu mașina de teren a Salvamont până la drumul public unde a fost preluat de un echipaj al SMURD, miercuri la orele 14:30”, precizează salvamontiștii bihoreni.
„Bărbatul a fost găsit la aproximativ 1,5 km de domiciliu, în pădurea localității Gepiș, în locul numit „Valea Boului”, într-o râpă”, confirmă comisar șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Trimite articolul
XNoroc ca in ziua respectiva n-a mers Pastor la pescuit cu masina respectiva de interventie de la Salvamont ..