Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui șofer în vârstă de 19 de ani care circula pe direcția Oradea – Ștei. Tânărul nu a fost atent la trecerea de pietoni și a lovit-o pe femeia care se angajase în traversarea carosabilului în mod regulamentar.
„Joi, 27 decembrie, la ora 00:29, pe strada Piața Samuil Vulcan din municipiul Beiuș, un tânăr de 19 ani, din comuna Buntești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Ștei, a acroșat o femeie de 43 de ani, din comuna Ciumeghiu, județul Bihor, care se angajase în travesarea carosabilului pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător”, a explicat comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.
În urma impactului, victima a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!