Evenimentul rutier s-a petrecut vineri, 28 ianuarie, în jurul orei 17:40, pe DN19/E, în afara localității Biharia.
[eadvert]
Un tânăr de 27 de ani din Derna, aflat la volanul unui Land Rover, a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor în timp ce circula cu 161 km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
„Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, transmite comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Peste 60% din sancțiuni, pentru viteză
În perioada 28-30 ianuarie, polițiștii bihoreni au aplicat 379 de sancțiuni contravenționale, dintre care 233 pentru exces de viteză. Totodată, oamenii legii au reținut 23 de permise de conducere.
„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 379 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 133.115 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare și au fost constatate 15 tamponări. 233 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate opt depășiri neregulamentare, opt sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționați 12 bicicliști, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa ITP, iar 70 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere”, a mai precizat comisarul-șef Fărcuța.
Sancțiuni mai dure pentru vitezomani
Amintim că Guvernul Ciucă a adoptat săptămâna trecută o ordonanță de urgență prin care modifică o serie de prevederi din legislația rutieră.
Una dintre modificările importante se referă la pedepsirea vitezomanilor care depășesc cu 70 km/h limita legală de viteză. Astfel, aceștia vor fi sancționați potreivit noilore prevederi cu reținerea permisului de conducere pentru 120 de zile.
Noile prevederi rutiere ar urma să intre în vigoare pe data de 27 februarie, când vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!