Bihoreanul Călin S., în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, marți, 15 mai, pentru a ieși din țară. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, aceștia au descoperit că autoturismul figura ca și „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia încă din 13 februarie 2018.
„Bărbatul a declarat că urma să predea autoturismul unui conaţional, în Ungaria, neştiind că maşina este în atenția autorităţilor italiene”, transmite purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor, comisar șef de poliție Laura Beatrice Bondar.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis de conducere suspendat, iar mijlocul de transport, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Borș până la finalizarea cercetărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!