Miercuri, 4 iulie, la ora 17:00, pe strada Finișului din municipiul Beiuș, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din comuna Tărcaia, în timp ce conducea un autoturism.
„În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Fără permis la volan
Marți, 4 iulie, în jurul orei 17:55, pe drumul comunal 37, în localitatea Săldăbagiu de Munte, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un tânăr de 17 ani, localnic, în timp ce conducea un vehiculul de tip ATV, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Tot marți, 4 iulie a.c., la ora 09.30, pe raza localității bihorene Ciutelec, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din comuna Piscul Vechi, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
În fiecare caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!