Organizat de Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova, concursul a fost adresat tuturor elevilor si studenţilor pasionaţi de informatică şi e considerat un bun antrenament pentru Olimpiada Naţională de Informatică, dar şi o modalitate eficientă de a vă verifica cunoștinţele în materie de algoritmi. Participanţii au avut de rezolvat 4-5 probleme de natură algoritmică pe parcursul a 5 ore.
Concursul a avut două runde: runda naţională – adresată elevilor şcolarizaţi în Centrele Judeţene de Excelenţă din România, şi pe care organizatorii o consideră, din perspectiva dificultăţii, comparabilă unei runde Codeforces Div 2 – şi o rundă internaţională, la care au participat echipe reprezentative din: Bulgaria, Rusia, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Croaţia, Iran, Siria și Kazahstan.
Comisia ştiinţifică şi cea tehnică ale concursului au fost formate din elevi olimpici medaliaţi la Olimpiada Naţională şi Internaţională de Informatică şi din absolvenţi ai unor prestigioase universităţi din lume.
Citiți principiile noastre de moderare aici!