La puțin timp după miezul noții de joi spre vineri, în jurul orei 00:50, pompierii bihoreni au fost sesizați că o locuință din localitatea Peștiș este cuprinsă de flăcări.
[eadvert]
La fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța de tip B2 a subunității.
„Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au acționat pentru stingerea focarelor și căutarea eventualelor victime aflate în locuința cuprinsă în întregime de flăcări. Din nefericire, echipajele de pompieri au găsit în interiorul dormitorului casei, corpul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 82 de ani”, informează maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au indicat că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că nefericitul eveniment, soldat cu decesul proprietarului și distrugerea casei, a fost, cel mai probabil, generat de jarul căzut din sobă.
Trimite articolul
XCine controlează ce fac ţãranii cu coșurile lor de fum? Xine le pune senzori de fum? Cine le pune senzori de monoxid de carbon? Cine le opreşte moartea posibilã la scarã uraşã, de ţarã?