Marți, 6 februarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii bihoreni au dispus reținerea, pentru 24 de ore a unui bărbat de 46 de ani, din comuna Sârbi, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
„Din cercetările efectuate de polițiștii bihoreni de la transporturi a reieșit că, la data de 3 februarie, în timp ce bărbatul se afla în zona Depoului de locomotive CFR Oradea, l-ar fi deposedat, prin violență, pe un bărbat de 59 de ani, tot din comuna Sârbi, județul Bihor, de un portmoneu în care se aflau 2.000 de lei
[eadvert]
Acesta a fost depistat la scurt timp de la săvârșirea infracțiunii, în imediata proximitate, cu sprijinul polițiștilor de la Poliția Municipiului Oradea și al unor cetățeni care au auzit strigătele de ajutor ale bărbatului de 59 de ani”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
În urma agresiunii, bărbatul de 59 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 3 zile de îngrijiri medicale.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat integral.
Miercuri, 7 februarie, polițiștii l-au prezentat pe bărbatul de 46 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!