La 1 iunie Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpatului Vulpe Dorin Ionuţ Remus pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (cannabis) în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni grave.
„La luarea acestei hotărâri s-a avut în vedere că din declaraţia dată de inculpat în împrejurarea dezbaterii propunerii de arestare, rezultă că acesta, după ce mai întâi, prin intermediul unei persoane din Olanda a fost pus în legătură cu inculpatul Teban Marius care se ocupă cu traficul de droguri, în data de 29.12.2010, pe raza loc. Sângeorgiu de Mureş, jud. Mureş, inculpatul a cumpărat de la inculpatul Teban Marius, cantitatea de 0,5 Kg cannabis, la un preţ de 2.600 euro, iar în data de 14.02.2011, pe raza loc. Tg. Mureş, jud. Mureş, inculpatul a cumpărat tot de la inculpatul Teban Marius, cantitatea de 0,8 Kg. cannabis, la un preţ de 3200 euro, cantităţi pe care mai apoi le-a consumat singur ori împreună cu alte persoane din anturajul său, fiind găsită la reşedinţa inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare o cantitate netă totală de 131,5 grame canabis”, se aată într-un comunicat remis presei de Tribunalul Bihor.
Miza pe cantitatea de cannabis
Din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă existenţa unor indicii şi presupuneri serioase şi rezonabile care să explice prezenţa unui pericol public major în privinţa inculpatului care justifică dispunerea măsurii arestării preventive în ce-l priveşte. Conform informaţiilor furnizate de Tribunalul Bihor acuzatul a recunoscut că a căutat furnizori de droguri în străinătate, a ţinut legătura cu persoane din străinătate care l-au pus în legătură cu furnizorul din România, a cumpărat, transportat, deţinut şi oferit persoanelor din anturajul său drogurilor de risc.
Apărarea inculpatului potrivit căreia a cumpărat nu 3,3 kg. de canabis ci doar 1,3 kg. de cannabis, şi că nu a vândut drogul ci l-a consumat individual, ori împreună doar cu apropiaţii, nu poate fi primită întrucât aspectele prezentate la dosar până în acest moment procesual nu sunt de natură a diminua pericolul concret pentru ordinea publică. „Având în vedere natura faptelor arestarea preventivă este în măsură a diminua impactul social al unor asemenea fapte şi de a cataloga reacţia autorităţilor ca fiind fermă”, se arată în comunicatul instanţei.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!