Procurorii DIICOT – S.T. Cluj l-au reținut miercuri, 24 octombrie, pentru 24 de ore, pe bihoreanul Hosu Ovidiu, iar joi a fost prezentat la Tribunalul Cluj unde a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile. Acesta este acuzat de săvârșirea infracţiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale şi a infracţiunii de pornografie infantilă, în formă agravată şi în formă continuată.
Potrivit DIICOT, inculpatul a încercat să contacteze și să racoleze un minor de 12 prin intermediul unui site de socializare, însă a fost descoperit de tatăl băiatului.
„În fapt s-a reţinut că la data de 06.09.2017, inculpatul Hosu Ovidiu, utilizator al unui cont dintr-o reţea de socializare, i-a expediat unui minor în vârstă de 12 ani, o „cerere de prietenie”, cu scopul de a-l racola pentru întreţinerea de acte de natură sexuală. Această solicitare a fost observată de către tatăl minorului care a luat decizia să comunice cu acesta, scop în care a deschis un cont în reţeaua de socializare, pe telefonul personal. Astfel, fiind abordat de către inculpat, tatăl minorului i-a răspuns acestuia ca şi cum ar fi fost fiul său. Inculpatul i-a cerut detalii despre el (vârstă, localitatea în care locuieşte etc.), cerându-i să se întâlnească în diverse locuri şi propunându-i totodată să întreţină împreună relaţii sexuale”, transmite DIICOT.
În intervalul 07-09 octombrie, inculpatul i-a trimis tatălui minorului două filmări reprezentând materiale pornografice cu minori, cerându-i să le vizioneze și precizând că mai deține alte aproximativ 800 de materiale asemănătoare.
„În intervalul 09.09.2017-23.09.2017, inculpatul a continuat cu propunerile explicite privind întreţinerea de acte sexuale având reprezentarea că interlocutorul său este minorul în vârstă de 12 ani”, arată DIICOT.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!