Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a sesizat Judecătoria Oradea în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului Simon Adolf, din Sâniob, pe o durată de 30 de zile, cercetat pentru infractiunea de viol in formă continuată.
Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, bărbatul a întreținut relații sexuale cu minora în mod repetat. Fata, de doar 12 ani, se afla în îngrijirea sa, iar începând cu luna martie a anului 2017, bărbatul a început agresiunile sexuale. Acesta se folosea de violența și de amenințarea cu un cuțit, pentru a convinge minora să întrețină relații sexuale. În urma repetatelor acte sexuale, minora a și rămas însărcinată.
„Actiunea penală a fost pusă în mișcare față de S.A. prin ordonanța procurorului din data de 30.08.2017. În data de 31.08.2017 s-a dispus de către procuror măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore și a fost prezentat la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă, propunere respinsă de judecătorul de drepturi si libertăți”, se precizează în comunicat.
După analizarea probelor, care conțineau și expertiza genetică, în 13 februarie, procurorul a formulat o nouă propunere de aresatare a inculpatului. „În cursul zilei de 14.02.2018, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a dispus arestarea preventivă a lui S.A. pe o durată de 30 de zile”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!