Angajaţii Bibliotecii Judetene Gheorghe Şincai sunt nemulţumiţi de felul în care arată accesul spre instituţia lor din strada Matei Basarab. Responsabilul cu securitatea muncii, Viorel Bancui, a fost cel care ne-a informat despre doleanţele instituţiei de cultură, în contextul în care ieşirea de la Bibliotecă pe strada Basarab e destul de periculoasă. Vizibilitatea e scăzută, din cauza arborilor aflaţi pe alinimentul de pe marginea străzii. Iar maşinile circulă cu viteză pe această arteră. Băncui ne-a relatat acest neajuns în contextul accidentului petrecut pe această stradă săptămâna trecută, când un Mini Cooper a intrat în gardul Parcului Bălcescu fără vreo urmă de frână, chiar în faţa Bibliotecii. Şoferul a fost transportat la spital în stare gravă.
„Aici au loc destule accidente iar când ieşi de la Bibliotecă nu vezi aproape nimic. Accesul e inadecvat, mai cu seamă că acum vor fi tot mai multe instituţii în zonă. Va fi şi Muzeul şi se construieşte acum şi campusul şcolar”, ne-a spus Bancui, adăugând că pe lângă copaci ar mai trebui mutat şi un stâlp de electricitate.
Adrese după adrese
Până acum, trei adrese au fost înaintate către Primăria Oradea, solicitându-se tăierea a trei copaci la intrarea dinspre strada Basarab. Prima adresă datează din 2008, când director era încă Traian Ştef. Municipalitatea era înştiinţată că arborii respectivi „pun în pericol circulaţia autovehiculelor şi par a fi şubrezi la vânt şi furtuni”. A doua adresă a fost semnată de actualul director, Ligia Mirişan, în martie 2010. Pentru această solicitare se mai motiva şi prin faptul că, din cauza copacilor respectivi, nu e sigur că maşinile de intervenţie ale pompierilor ar putea folosi această cale de acces spre Bibliotecă.
La o zi după această adresă, municipalitatea răspunde printr-un document semnat de către viceprimarul Gheorghe Carp şi directorul tehnic, Mircea Ghitea. „Nu vă putem da acordul nostru pentru tăierea copacilor situaţi pe strada Matei Basarab – intrarea în parcare – datorită faptului că starea fiziologică a acestora este bună, dar suntem de acord cu executarea unor intervenţii minimale în coronamentul arborelui ce presupune scurtarea/eliminarea ramurilor uscate”, se arată în adresa Primăriei Oradea.
Pare că poziţia edililor nu a fost de natură să-i descurajeze pe cei de la Bibliotecă, deoarece la finele lunii iunie Ligia Mirişan mai transmitea o adresă către Primărie, prin care se solicita acelaşi lucru – tăierea arborilor – precum şi unele lucrări de amenajare a parcării, prin trasarea locurilor de parcare şi montarea unor indicatoare de circulaţie. Primăria nu s-a mai obosit să repete refuzul tăierii arborilor, limitându-se la a răspunde aspectelor ce ţin de parcare. Carp şi Ghitea au transmis Bibliotecii Judeţene că semnalizările rutiere de pe strada Basarab au fost executate, însă Primăria nu va interveni în parcarea propriu-zisă, deoarece nu e administrată de municipalitate.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!