Evenimentele trecute în aceasta agenda culturala a ultimului trimestru din acest an au debutat în 10 octombrie, cu sarbatoarea dedicata Zilei mondiale a muzicii, desfasurata sub genericul „Pe ritmuri de altadata”, sintagma care subliniaza caracterul de continuitate a traditiilor în spatiul local. Ziua de 17 octombrie a fost marcata de deschiderea „Saptamânii culturale beiusene”, o manifestare menita sa contribuie la pastrarea traditiilor bihorene, care a avut loc la Muzeul „Aurel Flutur” din localitate.
Aniversari pe banda
Tot din programul saptamânii culturale a facut parte si aniversarea a 76 de ani de la nasterea poetului bihorean Alexandru Andritoiu, celebrata în data de 18, la Biblioteca „Constantin Pavel”.
„Izvor de mir” a fost titlul ales pentru expozitia de icoane a copiilor de la Grupul Scolar „Ioan Ciordas” Beius si de la Scoala Generala „N. Popoviciu”, care a fost vernisata miercuri, 19 octombrie.
Joi a fost rândul spectacolului aniversar „Flori alese de pe Cris”, dedicat înfiintarii formatiei de dansuri „Mladite de tezaur”.
Nu au fost uitate nici manifestarile cu caracter educativ. Cei zece ani de activitate a Centrului Zonal pentru Educatia Adultilor sau deschiderea Universitatii Populare Beius, la care se vor reuni directorii de la universitatile populare din zona, sunt alte repere importante pentru aceasta perioada. Ultimele evenimente culturale din aceasta luna vor fi un festival de datini si obiceiuri si un concert al corului Lyra, aflat la 100 de ani de la înfiintare.
Ioana Iuhas
Citiți principiile noastre de moderare aici!