Istoricii și cei care vorbesc despre istoria Beiușului evoca întotdeauna anul 1828, anul când episcopul greco-catolic Samuil Vulcan a pus bazele învățământului românesc înființând Gimnaziul din Beiuș. În asemenea ocazii se spune mereu: „școala din Beiuș a fost a doua școală din Ardeal, cu predare în limba română, după Blaj”. Pentru că poetul nepereche, Mihai Eminescu, numea Blajul „Mica Romă” îndrăznim și noi o metaforizare spunând: „Beiușul micul Blaj de altădată”. Această metaforizare este susținută de cel puțin patru argumente, similitudini existente între Blaj și Beiuș: biserica, prelații, școala și cultura. Vom detalia aceste patru argumente folosind următoarele subtitluri jurnalistice: „Sub acoperământul Bisericii”; „Prelați, preoți, călugări – „concetățeni” de Blaj și Beiuș”; „Școlile – fântâni ale darurilor la Blaj și Beiuș”; „Cărțile Blajului și cărțile Beiușului”.
Sub acoperământul Bisericii
Dimineţile greco-catolicismului românesc au adăpostit evenimente ce prevesteau un destin cu multe repere comune, pentru cele două oraşe ale Ardealului. În timp ce Blajul devenea centrul lumii greco-catolice din România, Beiuşul trece pe lângă şansa de a deveni centru eparhial. Imediat după înfiinţarea Eparhiei de Oradea (1777) episcopul de Blaj, Grigore Maior, propune Beiuşul, pentru a deveni centru eparhial. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, din motive nedesluşite, parcursul istoric al Beiuşului va fi mereu cu, un pas, nu în urmă, ci în urmarea Blajului, aproape întotdeauna în acelaşi ritm, aceaşi direcţie şi năzuinţă.
Blajul îşi adună credincioşii, preoţii şi ierarhii în catedrala mitropolitană „Sfânta Treime”, construită între anii 1741şi 1749.Beiuşul ţine pasul (lung de 51 de ani) şi astfel în anul 1800 episcopul de Oradea, Ignaţie Darabant, sfinţeşte la Beiuş, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Demetrie”, ctitorită „cu toată cheltuiala sa” de luminatul vlădică. O biserică cunoscută, pe drept cuvânt, ca şi „catedrala episcopală”, Beiuşul fiind reşedinţa de vară a episcopilor din Eparhia de Oradea.
De la cele două catedrale, amintite aici, ajungem firesc la „Castelul mitropolitan” din Blaj şi la „Palatul episcopal” din Beiuş. „Castel”, „Palat” – două noţiuni arhitectonice cu parfum medieval, care ne trimit către imaginea unor ambiente grandioase. În fapt două clădiri, măreţe, pentru secolele trecute, astăzi măreţia lor fiind evidentă prin semnificaţia istorică, nu prin arhitectură.
Castelul Mitropolitan, clădire datată din sec. XV-lea, proprietate a principilor Transilvaniei, a devenit după 1700, sediul mitropolitan, „cetate de scaun” pentru Inochentiu Micu Clain şi apoi pentru alţi mari prelaţi ai Blajului. „Palatul Episcopal” din Beiuş construit de acelaş episcop Ignaţie Dărăbant a fost refăcut după incendiul din 1875, de către Episcopul Ioan Olteanu şi încă odată reconstruit, după incendiul din 1910, de către Episcopul Demetriu Radu . Devine reşedinţa de vară a episcopilor de Oradea.
Ioan Dărăbăneanu
Citiți principiile noastre de moderare aici!