„Pentru mulţi oameni matematica reprezintă doar coşmarul vieţii lor de elev sau student, dar pentru Prof. dr. Constantin Corduneanu, Profesor Emerit al University of Arlington Texas, Preşedinte de Onoare al Academiei Româno – Americane de Ştiinţe şi Arte, fondator şi editor al revistei “Libertas Mathematica” timp de 31 de ani, cele două noţiuni – libertate şi matematică, au alte conotaţii”, notează rgnpress.ro. Revista “Libertas Mathematica” este considerată un simbol pentru libertatatea politică şi de expresie şi pentru spiritualitatea matematicienilor de origine română, nevoiţi să părăsească ţara ȋnainte de 1989.
Libertas Mathematica a fost recenzată de Mathematical Reviews & Zentralblatt fur Mathematik – organul de informare al Societăţii Europene de Matematică; a pătruns ȋn bibliotecile unor universităţi prestigioase din ȋntreaga lume; a primit cereri de includere din partea Institutului de Informare Ştiinţifică de la Moscova; a ȋncercat schimburi de publicaţii cu o universitate din China; a publicat lucrări trimise cu greu, de dincolo de Cortina de Fier.
„De-a lungul timpului, revista a reunit numeroase personalităţi din diaspora, a prezentat realizările uimitoare ale intelectualilor români de dincolo de zidul comunist, matematicieni care s-au impus categoric ȋn mediul academic internaţional, respectaţi şi apreciaţi de occident, dar necunoscuţi sau ignoraţi ȋn România. Colaboratorii revistei, autorii articolelor inserate ȋn cele 31 de volume ale “Libertas Mathematica”, sunt cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai Diasporei Matematice Româneşti sau cunoscuţi savanţi”, scrie rgnpress.ro. Printre numele aflateîn această ediţie a Libertas Mathematica se află şi cel al beiuşeanului Marius Moisescu. Încă din perioada în care era liceean la Samuil Vulcan, marius Moisescu s-a remarcat la Olimpiadele naţionale de matematică, unde a fost premiat, astfel că parcursul său ulterior e oarecum firesc şi vine să confirme genialitatea bihoreanului. A fost asistent la Universitatea din Cluj Napoca, are un doctorat în Teoria nodurilor la Boston, un master în informatică, şi lucrează întrun consorţiu de vârf în domeniul informaţii în SUA. Marius Moisescu nu a uitat niciodată de unde a plecat. El a acordat, aîn cadrul unui proiect iniţiat de fostul său coleg Adrian ciorna, bursa pentru cel mai bun elev la informatică din cadrul Colegiului naţional samuil Vulcan Beiuş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!