După primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri, un orădean de 31 de ani, aflat la volanul unui Renault Megane, pe DJ792, lângă Leș, și s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui autoturism Ford Focus, care era oprit pentru a vira la stânga. În timpul manevrei de depășire neregulamentară, Renault-ul a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un un alt autovehicul, VW Touran, condus din sens opus de un bărbat de 43 de ani Oșand.
În urma coliziunii, autoturismul Renault Megane a ricoșat în Ford Focus-ul oprit pentru a vira la stânga.
Din primele informații reiese că un autoturism a vrut să efectueze un viraj la stânga când a fost lovit în spate de o mașină, care circula în aceași direcție. În urma impactului, primul autoturism a ricoșat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un al treilea autovehicul.
În accident au fost rănite șase persoane, dintre care o fetiță de doar cinci luni a suferit leziuni foarte grave. Celelalte cinci victime au răni ușoare și medii.
La ora redactării acestui material polițiștii rutieri se află la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!