Potrivit municipalității, au fost analizate 58 de lucrări, din care 31 în comisia mare CMUAT și 27 în subcomisia operativă.
[eadvert]
Primăria Oradea a solicitat aviz arhitectului-șef pentru reabilitarea fațadelor și instalațiilor la bazinul acoperit Crișul.
„Prin proiect vor avea loc următoarele lucrări: înlocuirea finisajelor fațadelor exterioare cu aceleași materiale ca la clădirile vecine ale Aquapark Nymphaea, refacerea finisajelor interioare: gresie, faianță, pardoseli, zugrăveli, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și termice, introducerea încălzirii în pardoseli, înlocuirea tâmplăriei actuale (PVC alb) cu tâmplărie metalică, intervenții locale pentru reparații la nivelul hidroizolației acoperișului, recompartimentarea dușurilor, băilor și vestiarelor nefuncționale, refacerea finisajelor bazinului de înot”, se arată în comunicatul municipalității.
Bază sportivă în Velența
Parohia Reformată din Velența a solicitat aviz arhitectului-șef pentru amenajarea unei baze sportive pe locul fostului cimitir evreiesc.
„S-a realizat un studiu istoric de către SC Restitutor SRL (arhitect Tamaș Emodi), din care rezultă că pe terenul studiat, cu numărul cadastral 218 406, 218 407, 218 408, nu se mai află niciun loc de veci”, arată comunicatul municipalității.
„Parte a acestei zone construite protejate este terenul deținut de parohia reformată din Velența, teren care a fost inclus dintr-o eroare în arealul protejat UTRZCP02. Terenul identificat a făcut parte din fostul cimitir reformat în care nu s-au mai practicat înhumări din anul 1952, locurile de veci fiind desființate înainte de 1989. Totodată, nu se mai află niciun loc de veci, niciun alt monument care să reflecte vechea funcțiune. Pentru propunerea de amenajare a parcului există și un aviz prealabil de la Direcția Județeană pentru Cultură Bihor”, mai arata comunicatul Primăriei.
Pe amplasamentul menționat se va amenaja un teren sportiv multifuncțional, un spațiu de alimentație publică, vestiare și locuri de parcare aferente. Din proiectul bazei sportive se observă că în stânga celor patru terenuri paralele de minifotbal s-ar putea amenaja și o pârtie artificială de schi de 2.7 km lungime și 18m lățime.
„Mobilarea completă va fi studiată prin Planul Urbanistic de Detaliu, care va propune și schimbarea zonei funcționale în zonă VS (spații vezi și activități sportive)”, mai arată comunicatul municipalității.
Trimite articolul
XOradea nu este în stare să-și întrețină nici măcar bazele sportive sau de agrement realizate în ultima perioadă . Mai e nevoie să construim și altele.(patinoarul din Orășelul copiilor)
asta cu 2.7 km e de Guiness book :)) cred ca nici in dubai nu-i asa lunga.
-
Lasa ca drop postacul crede. Si multi postaci prostalai cred ca avea 2,7km. Nici toata Velenta cu are 2.7km. Dar e bine ca minciuna functioneaza
de ati sti citi si schita de mai sus ati fi scris corect….lungimea e de 68m iar latimea de la baza partiei e de 27m. Eventual e partie pentru capace de wc, nu de ski.
-
Nici nu trebuie citite cotele, se vede din schita ca partia e mai mica decat suprafata acoperita de cele 4 terenuri de minifotbal. Deliciul locuitorilor din zona, mari practicanti ai sporturilor de iarna, care astfel nu mai trebuie sa se deplaseze la statiuni din Austria, Elvetia sau Franta, si isi vor practica sporturile favorite in vecinatatea confortabila a locuintelor. Ce-i drept, toate au un cost: vor fi mai putini calatori care sa utilizeze cursele internationale catre aceste destinatii cu plecare de pe aeroportul Oradea.