Facultatea de Medicină a inaugurat joi prima biobază din cadrul Universităţii din Oradea, situată pe strada Pitagora, nr. 3. Aici studenţii vor putea face cercetări experimentale.
Panglica inaugurală a fost tăiată de rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, şi Gheorghe Bumbu, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Tot joi a fost lansată şi colecţia de cărţi şi manuale cu profil medical. Evenimentele organizate aici se vor desfăşura sub egida Centrului de Cercetări în Medicina de Înaltă performanţă al FMF.
200 de şobolani
Biobaza este un centru de cercetări experimentale pentru animale mici şi mijlocii (şobolani, capre, oi), care va fi utilizat de profesorii şi studenţii de la FMF şi de la Facultatea de Protecţia Mediului şi de la cea de Ştiinţe, începând cu anul universitar 2010/2011.
Noua bază este dotată cu o sală de studiu, o bibliotecă, o sală de vaccinare şi de experimentare a animalelor, precum şi o sală în care sunt crescuţi peste 200 de şobolani.
„Cei peste 200 de şobolani sunt din rasa Whistar, una dintre cele mai bune rase pentru simularea patologiei umane. Îi vom creşte, îi vom lăsa să se înmulţească şi de îndată ce vor atinge greutatea potrivită pentru experimente vom începe să-i folosim”, a declarat Ligia Burtă, directoarea Biobazei Centrului de Cercetări în medicina de Înaltă Performanţă a FMF.
Potrivit acesteia unele dintre obiectele cu care este dotată Biobaza au fost donate de colegii ei medici.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!