Marţi, pe DN 1, în localitatea bihoreană Tinăud, Ţ.V.(58 ani), din Măgeşti, care conducea un autoturism pe direcţia Aleşd – Cluj, a efectuat o manevră de depăşire şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, acroşând totodată şi vehiculul depăşit. În urma evenimentului nu au rezultat victime. În urma testării cu aparatul etilo-test a conducătorului auto Ţ.V., s-a stabilit că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi întocmindu-i-se dosar penal. Tot marţi, T.D.(55 ani), din Marghita, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cloşca din localitate, a fost implicat într-o tamponare. În urma testării sale cu aparatul etilo-test s-a stabilit că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,95 mg/l. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă.
Cercetaţi penal
Marţi, în jurul orei 23:15, în localitatea Sălacea, a mai fost depistat localnicul S.I.(38 ani), în timp ce conducea un autoturism, emanând un miros puternic de alcool. În urma solicitării poliţiştilor, cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilo-test, cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi miercuri, în Beiuş, a fost depistat B.N.(34 ani), din Drăgăneşti, care conducea, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării sale cu aparatul etilo-test, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările în cauză continuă.
A.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!