Duminică, 9 iulie, la ora 09:35, în Beiuș, polițiștii beiușeni au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din Beiuș, în timp ce conducea o mașină, fără să aibă permis de conducere.
„Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 38 de ani, prezenta o concentrație alcoolică de 0,81mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea legală a polițiștilor, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii beiușeni au dispus reținerea bărbatului de 38 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș.
Beată la volan, prinsă în centrul orașului
Sâmbătă, 8 iulie, la ora 00:14, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Oradea a fost depistată în trafic o femeie de 52 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Totodată, la solicitarea legală a polițiștilor, cea în cauză a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!