Șirul de evenimente a avut loc luni, 8 mai, în jurul orei 20:40. Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, este bănuit de săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, distrugere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „bărbatul este bănuit că în jurul orei 20.40, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi sustras un autoturism din faţa unui imobil din localitatea bihoreană Cetariu. Bărbatul este bănuit că, după ce ar fi condus autoturismul pe drumul comunal 32, pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, l-ar fi avariat uşor în partea din faţă, apoi l-a abandonat, fiind identificat cu operativitate de poliţiştii bihoreni, la aproximativ 10 minute de la comiterea faptei”.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,68 mg/l alcool în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!