”Joi, 19 ianuarie, la ora 15.07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin 112, că, pe drumul comunal 121, în localitatea bihoreană Bistra, s-a produs un eveniment rutier” a declarat purtătorul de cuvânt al IPP Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
La volanul mașinii se afla un bărbat de 43 de ani, din comuna Husasău de Tinca.
[eadvert]
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 15.05, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 121, pe raza localității Bistra, ar fi pătruns pe sensul opus, ulterior în sanțul din partea stângă a direcției sale de deplasare, iar apoi ar fi intrat în coliziune cu un stâlp electric.
În urma accidentului nici o persoană nu a fost rănită.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri din Marghita au constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe vehicul aparține unui alt autoturism. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal
Citiți principiile noastre de moderare aici!