„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 37.410 lei. Din totalul sancțiunilor aplicate, 35 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șapte sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului și trei pentru depășiri neregulamentare,” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Marți, 3 ianuarie, în jurul orei 17.30, pe D.N. 79, în localitatea Avram Iancu, polițiștii Postului de Poliție Avram Iancu au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciumeghiu, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„De asemenea, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei,” a mai spus purtătorul de cuvânt.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă.
Tânăr de 22 ani prins în timp ce conducea o mașină neînmatriculată
Marți, 3 ianuarie, la ora 15.50, în municipiul Marghita, polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din comuna Săuca, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita,” a precizat comisarul șef.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!