O postare video apărută, sâmbătă seara, în spațiul public (pe facebook.com), arată o bătaie între elevi de clasele a XI-a și a XII-a, pe holurile Liceului ,,George Barițiu”.
În imagini se poate vedea cum un elev de 17 ani îl lovește cu sălbăticie pe un coleg de-al său de o vârstă apropiată. Victima este trântită la pământ, cu picioarele, de agresor. Pe urmă, în timp ce se afla căzut pe hol, agresorul își pălmuiește colegul și-l strânge de gât până ce unul dintre elevii care asistă la scenă strigă: ,,Bă, îl omori” sau ,,Nu-l strânge de gât, mă! Lasă-l!”.
Deși, la bătaie au asistat mai mulți liceeni, niciunul dintre aceștia nu intervine pentru a-I despărți. Din contră, se amuză pe seama faptelor. Abia într-un târziu, conflictul este aplanat de elevul care filmează.
Filmarea a fost făcută publică de un tânăr de 18 ani, Ionuț Abdrudan – elev la aceeași unitate de învățământ.
,,Nici profesorii, nici pedagogii nu văd ce se întâmplă sub nasul lor. Elevii se pot omorî între ei”, a scris elevul Ionuț Abrudan în postarea de pe pagina sa de facebook.
Contactată telephonic, directoarea Liceului Tehnologic nr. 1, prof. Ileana Varga, spune că toată scena a fost regizată de elevul Ionuț Abrudan. Potrivit ei, evenimentele s-au întâmplat în urmă cu ceva vreme, nu în ziua postării înregistrării video.
Aceasta susține că, împreună cu pedagogii și cu comisia de disciplină a școlii, urmează să stabilească data și împrejurările în care s-a petrecut incidentul.
,,Sunt în școală, am vorbit cu autorul faptei. Acesta este un elev de 17 ani, din unitatea noastră. El a declarat în fața mea, a colegilor mei și a pedagogilor că a fost pus să-și lovească victima de către elevul nostrum Ionuț Abrudan, în schimbul sumei de 100 de lei, țigări și un telefon”, a declarat prof. Ileana Varga.
Directoarea susține că a fost șantajată cu respectiva filmare de către elevul Abrudan. Acesta a amenințat-o, în urmă cu câteva săptămâni că, dacă nu-i motivează ea absențele, întrucât dirigintele refuză acest lucru, atunci va face publică o înregistrare video.
,,Filmarea este aceeași cu cea din momentul în care elevul a încercat să mă șantajeze. Elevul Abrudan este internat la Neuro-Psihiatrie, iar elevul agresat se află acum acasă. Urmează să întrunim consiliul profesoral, comisia de disciplină a școlii și, în funcție de gravitatea faptelor, vom pune în aplicare prevederile Regulamentului de Ordine Interioară al școlii”, a mai precizat Varga. De asemenea, a adăugat directoarea Varga, în urma incidentului, elevul agresat a trecut pe la cabinetul unității de învățământ, însă nu ar fi fost necesare îngriji medicale.
Și Inspectoratul Școlar Județean Bihor urmează să înceapă o anchetă acolo, luni.
,,Nu am primit nicio sesizare sau vreo informare în acest caz. Ne-am autosesizat și vom trimite o echipă de inspectori în control, care va verifica înregistrările video și va identifica elevii implicați”, a spus Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Ioana Lascău, de la Biroul de presă al Poliției Bihor, a declarat că până duminică, la ora 12:00, nu s-a depus nicio sesizare despre acest caz. Totuși, în urma materialelor de presă, polițiștii de la Biroul de proximitate al Poliției au demarat verificări. Se va verifica inclusiv filmarea apărută pe rețeaua de socializare facebook, pentru a se stabili exact când a fost realizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!