Bihoreanul Borsi Laszlo, din Șișterea, a ajuns la capătul răbdării în încercarea de a achita facturile soacrei sale cu cardul social la care aceasta are dreptul.
„Săptămâna trecută, am ajuns la Poșta din Oradea să mă interesez exact actele de care am nevoie să îi plătesc facturile la curent la soacra mea. Am făcut o listă exactă cu ce acte trebuie să am, le-am adunat și astăzi (miercuri n. r .) m-am dus la Poșta 2, de la Gară, să plătesc. Soacra mea, Kovacs Ileana, are 78 de ani și e imobilizată la pat de 10 ani”, a relatat omul pentru Bihon.ro.
[eadvert]
Ajuns la ghișeu, ce-i drept la alt oficiu poștal decât de la cel unde ceruse informațiile, bărbatul are o surpriză neplăcută:
„Am dat cardul, am dat facturile la curent, doamna se uită la facturi și-mi zice ca am sold la una, accept să plătesc și mă întreabă de împuternicire. Adică eu aveam factura soacrei, la adresa soacrei care e alta decât adresa noastră, cardul ei iar femeia de la ghișeu refuză să încaseze. E o nebunie, pur și simplu a zis că nu se poate, numai cu împuternicire sau să vină persoana titulară. Soacra mea e de 10 ani imobilizată la pat, chiar vor să o aduc cu targa?! Dacă e să o scot din casă să o duc la notar, pot foarte bine să o aduc și la poștă. E o nebunie…”.
Omul spune că ia refuzul funcționarei ca pe o bătaie de joc, mai ales că actul nu i-a fost cerut când s-a dus să se intereseze de condițiile de plată:
„nu i-a plăcut mutra mea? Nu am vorbirt urât cu ea, deși ea vorbea numai în scârbă”.
Revolta sa e cu atât mai mare cu cât e obligat să vină la Oradea pentru a folosi cardul social, pentru că la poșta din comună nu se acceptă această operațiune. Iar promisiunea că poștașii vor umbla cu POS-urile pe la clienți pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili, a rămas vorbă moartă.
„De ce nu pot face plata asta la noi la Șișterea, la Poștă? Musai trebuie să vin la Oradea, ca să mă refuze aici…?”, se întreabă retoric, bihoreanul.
Bihon.ro a încercat să ia un punct de vedere de la dirigintele oficiului poștal de la gară, dar la numărul postat pe pagina Poștei Române nu răspunde nici măcar robotul.
Trimite articolul
XDespre nesimtitele de la posta ? pai alea ar merita sa mearga la capsuni in spania la cum iti vorbesc .. posta Romana !!!! aloo dormiti ? faceti ceva. aveti cele mai incompetente angajate. Si la posta 10 si la nr 7 din Oradea iti vorbesc ca din fundul calului obraznice si lipsite de bun simt
Să plătești,nu trebuie împuternicire.niste idioate.