Luni, 21 august, a fost semnat contractul de lucrări pentru elaborare proiect în vederea executării lucrărilor (PAC/DTAC), proiect tehnic pentru execuția lucrărilor (PT), asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada executării lucrărilor și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Consolidarea si restaurarea zidurilor bastionului Crăișorul și amenajarea platformei lui”.
[eadvert]
Lucrările fac parte din etapa a IV-a a proiectului de refuncționalizare a Cetății Oradea – Centru multicultural și multiconfesional european.
Contractul a fost atribuit asocierii formate din PRECON TRANSILVANIA SA – lider de asociere și RESTITUTOR PROIECT SRL – asociat.
Valoarea acestuia se ridică la de 10.843.743,90 lei fără TVA.
Proiectul prevede următoarele:
- consolidarea structurală, conservarea și restaurarea zidurilor bastionului și cazematelor;
- dezvelirea și punerea în valoare a ruinelor, vestigiilor arhitecturale și arheologice legate de existența bastionului între secolele XVI-XVIII;
- amenajarea unui drum de rond și a platformei bastionului cu alei și scări respectiv extinderea și diversificarea spațiului verde existent;
- realizarea unei rețele de utilități
- o instalație electrică de iluminat ambiental ce deservesc bastionul și vizitatorii (turiști și pelerini);
- Platforma spațioasă acoperind cca. 1500 mp din interiorul bastionului, dintre cazemate și cele două laturi va fi astfel amenajată, pavată și finisată, încât să permită organizarea unor evenimente cu participarea unui număr mare de vizitatori
- grupuri de turiști, elevi, studenți, grupuri organizate; fie ele legate de demonstrații, proiecții de film, târguri, prezentări, concerte, piese de teatru
- cu posibilitatea montării unei scene; mese rotunde și conferințe, vizite de tip info-trip în aer liber sau sub un semiacoperiș provizoriu metalic.
Infrastructura aferentă spațiului multifuncțional va consta din mobilier specific de exterior (scaune, mese), scenă echipată, infrastructură de sonorizare, luminare, echipament pentru proiecții.
Spațiul reabilitat din interiorul bastionului, împreună cu curțile cazematelor va crea un anturaj deosebit de specific, purtând amprenta arhitecturii militare defensive medievale târzii și premoderne, cu zidării aparente, netencuite, goluri de tragere, arcade, pile de zidării și contraforți, metereze, drumuri de rond, posturi de tunuri și alte piese de artilerie.
Drumul de rond perimetral reabilitat va permite accesul permanent al vizitatorilor, inclusiv în timpul desfășurării evenimentelor în curtea / curțile bastionului de-a lungul perimetrului curții și vizibilitatea din zonele periferice ale acțiunilor, aidoma unor loje, galerii sau gradene perimetrale ale unui amfiteatru.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!