În alocuţiunea sa, preşedintele Băsescu a surprins rolul Centrului în NATO: „Unic în cadrul Alianţei, Centrul de Excelenţă HUMINT va contribui semnificativ la dezvoltarea capabilităţilor operaţionale şi fundamentarea politicilor în domeniul culegerii de informaţii din surse umane.
Echipa multinaţională ce încadrează Centrul va ajuta la conturarea modalităţilor optime de pregătire a specialiştilor în informaţii. Pe de altă parte, instituţia este o dovadă a modului responsabil în care România participă la pregătirea Alianţei pentru viitor. În baza experienţei semnificative, acumulată în urma participării cu specialişti HUMINT la operaţiunile din Balcani, Irak şi Afganistan, ne-am oferit să găzduim Centrul la Oradea. România face astfel un pas important în conturarea profilului său nord-atlantic. Acceptarea propunerii noastre vine şi ca o recunoaştere a valorii dovedite de militarii români în teatrele de operaţii, inclusiv în domeniul informaţiilor militare şi a culegerii de informaţii din surse umane.”
Apoi, Băsescu a salutat ţările partenere, precum şi viitoarele partenere. „Succesul nostru ca aliaţi, în a ne asigura reciproc securitatea, depinde tot mai mult de cum cooperăm unii cu alţii. Sunt încrezător că Centrul va deveni un etalon al profilului României în NATO şi un promotor al vizibilităţii ţării noastre pe plan internaţional”, a încheiat şeful Statului.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!