El a fost arestat pe 30 ianuarie 2024 și de atunci se află după gratii.
[eadvert]
Incidentul s-a petrecut în după-amiaza de 29 ianuarie 2024, pe strada Principală din satul Surduc, comuna Copăcel. Victimă a fost un localnic de 34 de ani care mergea pe marginea drumului, purtându-l în spate pe copilul său de doi ani. Potrivit unor înregistrări de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul, la ora 17:17 tatăl și fiul au fost loviți de mașina condusă de Viorel Vese.
„Autoturismul marca Audi, condus de inculpatul V. V., ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-a lovit pe persoana vătămată V. R., iar în urma impactului acesta a fost proiectat împreună cu fiul său în şanţul stâng, pe direcţia de deplasare a autoturismului, după care autoturismul a părăsit locul producerii evenimentului”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
S-a întors să-l lovească din nou
Un minut mai târziu, Vese a întors mașina și ”se îndreaptă cu viteză spre persoana vătămată (…), cu intenţia de a o ucide, ocazie cu care persoana vătămată sare din faţa autoturismului, evitând impactul”.
Vânat pur și simplu cu mașina, localnicul de 34 de ani a sunat la 112, iar polițiștii au găsit mașina acasă la Viorel Vese. Puțin după ora 20:00 l-au testat pe acesta cu aparatul alcoolscop care a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cazul a fost preluat de Parchetul Bihor și de Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Bihor.
Bărbatul accidentat a avut nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale, în timp ce fiul său a suferit răni pentru tratarea cărora a fost nevoie de şase-şapte zile de îngrijiri.
Potrivit ebihoreanul.ro, între Viorel Vese și bărbatul pe care l-a lovit existau neînțelegeri mai vechi. În urmă cu câțiva ani, Vese ar fi tâlhărit-o pe mama vecinului său. Din acest motiv bărbatul de 34 de ani l-ar fi agresat pe șofer, care nu i-a iertat gestul.
Pe 30 ianuarie, procurorii au decis reținerea lui Viorel Vese, care a fost arestat în aceeași zi. Dosarul său va fi judecat de Tribunalul Bihor, unde a fost înregistrat pe 12 martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!