Circumstanțele exacte care au dus la starea critică a bărbatului nu sunt încă clare, dar intervenția promptă a unui voluntar UPU SMURD Bihor a făcut diferența între viață și moarte.
Incidentul a fost raportat la serviciul de urgență 112 la ora 15:20, a spus dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor.
Până la sosirea echipajului medical, un voluntar aflat întâmplător în zonă a intervenit rapid pentru a salva viața bărbatului.
Voluntarul a fost cel care a coordonat resuscitarea. Practic, împreună cu mai mulți oameni care se aflau în zonă, a reușit să-l scoată pe bărbat (55 de ani) din apă și să-l resusciteze.
„Când a ajuns echipajul nostru, persoana era deja resuscitată. Un voluntar de la noi a condus manevrele. În prezent, bărbatul se află internat pe secția ATI în stare gravă”, a declarat dr. Borcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!