S-a întâmplat în după-amiaza de 30 ianuarie, în jurul orei 15:45, când victima se afla acasă la agresorul său, susțin procurorii Parchetului Bihor. Pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit la un moment dat un conflict.
[eadvert]
Proprietarul locuinței, un bărbat de 54 de ani, ”i-a aplicat persoanei vătămate C.M.F. o lovitură cu un cuțit, având lungimea totală de 32,5 centimetri, din care lungimea lamei de 20 cm, provocând-i o plagă înțepat-tăiată penetrantă în cavitatea toracică, regiunea sternală dreapta, ce necesită pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, leziunile punând în primejdie viața victimei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunal.
Polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale au fost anunțați de un vecin, care a sunat la 112 și a sesizat că o persoană a fost înjunghiată. În timp ce bărbatul rănit a fost dus direct în sala de operație, atacatorul a fost reținut, iar în cursul zilei de miercuri a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Trinbunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit portalului instanțelor, cel acuzat de tentativă de omor se numește Ioan Mocan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!