„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, la sfârșit de săptămână au fost aplicate 128 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 55.680 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 12 certificate de înmatriculare. Din totalul sancțiunilor aplicate, 45 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză”, a declarat purtătorul de cuvânt, comisar-șef, Alina Fărcuța.
[eadvert]
Duminică, 11 decembrie, la ora 19.00, pe D.N.76, în localitatea bihoreană Hidișelu de Sus, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat de 84 de ani, localnic, care, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, a acroșat un autoturism care circula din sens opus. Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Fără permis, sub influența alcoolului pe drumurile bihorene
Duminică, 11 decembrie, la ora 21.25, pe drumul comunal 198, în localitatea bihoreană Topa de Sus, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș – Postul de Poliție Holod au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii din Holod continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Totodată, pentru conducerea sub influența alcoolului, cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l, bărbatul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte amendă, în valoare de 2.900 de lei.
Cercetat pentru șofat sub influența alcoolului
Vineri, 9 decembrie, la ora 15.40, pe D.N. 1P, în localitatea Brusturi, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din comuna Brusturi, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!