Luni, 13 februarie, la ora 13.40, pe raza localității Sălacea, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
[eadvert]
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Beat și fără permis
Marți, 14 februarie, în jurul orei 00.30, pe drumul județean 792A în localitatea Leș, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Tulca, în timp ce conducea o mașină, fără să aibă permis de conducere.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Fără permis pe drumurile bihorene
Luni, 13 februarie, la ora 16.30, în localitatea Valea lui Mihai, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din comuna Curtuișeni, în timp ce conducea o mașină, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tot luni, 13 februarie, la ora 15.40, pe drumul comunal 72, în localitatea Cheresig, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, localnic, în timp ce conducea un moped, având anulat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În fiecare dintre cazuri, a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.
Citiți principiile noastre de moderare aici!