Luni, 25 decembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 37 de ani, din comuna Diosig, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„La data de 25 decembrie, la ora 00:40, pe strada General Magheru din municipiul Oradea, acesta a fost depistat în trafic, de polițiștii de ordine publică orădeni, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
[eadvert]
De asemenea, în urma testării bărbatului de 37 de ani cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Trimite articolul
XSi este liber,?? Ca la urmatoarea aventura mai creaza si victime!