Duminică, 10 februarie a.c., în jurul orei 09.20, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Dobrești.
Ajunși la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au pătruns în casa inundată cu fum, acţionând simultan pentru căutarea şi salvarea eventualelor victime, respectiv pentru stingerea incendiului ce se manifesta într-una din cele patru încăperi ale locuinței, unde, din nefericire, au găsit corpul carbonizat al proprietarului (în vârstă de 60 de ani). Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, împiedicând propagarea acestuia la celelalte camere.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de fumat.
Pagubele materiale înregistrate au constat în aproximativ 5 metri pătrați dușumea, un pat și materiale textile.
Sfaturi de bază protectoare
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:
• Nu fumaţi în pat, mai ales când sunteţi obosiţi, când luaţi somnifere sau când aţi consumat alcool. Există riscul să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să provocaţi un incendiu.
• Utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile;
• Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
• Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu;
• Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!