Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor cercetează penal 12 prahoveni pentru delapidare iar pe prahoveanul S.C.N. (44 ani) pentru neglijenţă în serviciu.
Cei 13 conducători auto sunt suspectaţi că, în perioada iunie 2008 – iunie 2009, în calitate de angajaţi ai unei firme cu punct de lucru în Prahova, şi-ar fi însuşit combustibil din autoturismele pe care le aveau în gestiune şi l-ar fi folosit în interes personal. Prejudiciul total provocat astfel societăţii comerciale este de 114.300 lei.
Conform plângerii înaintate Poliţiei de către firma Adeplast SA cei în cauză sunt Emilian Ungureanu (40 ani), Sorin Manolache (53 ani), Aurelian Manta (37 ani), Ionuţ Jercălău (43 ani), Silviu Manta (34 ani), Marcel Pană (36 ani), Cristian Popescu (45 ani), Marian Nicolae (31 ani), Constantin Băican (29 ani), Gheorghe Lazăr (35 ani), Cristian Enache (31 ani) şi Marian Lopătaru (37 ani)
Tot de la Adeplast
Poliţiştii SIF mai cercetează alţi patru prahoveni O.I.C. (30 ani), B.B.C. (32 ani), Ş.C.V. (29 ani) şi Ş.C.M. (24 ani) tot pentru delapidare. „Cei patru prahoveni sunt bănuiţi că, în perioada septembrie 2008 – septembrie 2009, în calitate de conducători auto, angajaţi ai unei firme cu sediul în Municipiul Oradea şi cu punct de lucru în localitatea prahoveană Corlăţeşti, şi-ar fi însuşit combustibil în valoare de 12.246,1 lei, din autoturismele pe care le aveau în gestiune”, a mai informat inspector principal de poliţia Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Poliţiştii SIF continuă cercetările cu cei 17 suspecţii în stare de libertate, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a acestora şi pentru recuperarea prejudiciului.
Notăm că cea mai mare firmă cu punct de lucru în Corlăţeşti este societatea orădeană Adeplast SA, producător de materiale de finisaj pentru construcţii.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!