Ca o premieră în scurta istorie a finanţării acţiunilor de tineret din banii oraşului, toate cele 12 proiecte au primit sume de bani, aproape toate în chiar valoarea solicitată, ne-a spus George Togor, funcţionar în cadrul Serviciului de Integrare Europeană din Primărie. Acesta apreciază ca interesante ideile propuse de organizaţii dar spune că numărul cererilor de finanţare a fost nedorit de mic.
Cea mai mare finanţare a primit-o Grădiniţa cu program prelungit nr. 44, în sumă de 80 de milioane de lei. Banii urmează să fie folosiţi pentru organizarea unui seminar pentru formarea unor tinere educatoare pentru activităţi de educaţie ecologică în rândul copiilor.
Sume semnificative au primit şi Uniunea Studenţilor Maghiari pentru proiectul „Seri ineractive” – organizarea de activităţi cu scop de socializare în în cadrul Clubului pentru tineret sau Fundaţia Episcopia Bihor pentru organizarea unui cerc de limba engleză pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 29 de ani.
Suma totală alocată acţiunilor este de peste 554 milioane de lei, faţă de 568 milioane.
Onlinesport.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!