Bihorenii mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a depune proiecte în cadul Măsurii 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole. „Această primă sesiune de depunere din acest an pentru Măsura 121 a debutat pe data de 3 mai şi ţine până pe 31 mai. Până în momentul de faţă nu a fost depus nici un proiect, dar aşa cum ne-au obişnuit solicitanţii de finanţare preferă să depună dosarele în ultimele zile. Noi îi aşteptăm şi ne dorim să fie cât mai mulţi”, ne-a spus Florian Vesa, directorul coordonator adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor.
Alocarea totală pentru această sesiune este de 150 de milioane de euro şi pentru prima dată este defalcată pe fiecare din cele două sectoare principale agricole. Astfel, sectorul vegetal va beneficia de 60 de milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor de 90 de milioane de euro.
Prin Măsura 121 fermierii pot primi sprijin nerambursabil de până la 1,6 milioane de euro pentru investiţii în exploataţiile agricole, într-un procent de cofinanţare care porneşte de la 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
„Această sesiune pentru depunerea de proiecte este prima din acest an, urmând ca în toamnă, conform calendarului şi alocărilor indicative propuse pentru sesiunile de depunere aferente anului 2010, să aibă loc încă o sesiune”, a punctat Florian Vesa.
Beneficiari
Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole ce are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane cât şi a factorilor de producţie, dar şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a standardelor comunitare.
Obiectivele specifice ale Măsurii 121 se referă la introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile. Se are, de asemenea, în vedere necesitatea adaptării exploataţiilor la standardele comunitare şi creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!