Prin Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” din Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vine în sprijinul celor interesați în a achiziționa un abator mobil. Acesta asigură un flux de sacrificare zilnic de trei bovine sau de 20 suine, caprine sau ovine. De acest sprijin pot beneficia crescătorii de animale, cooperativele sau grupurile de producători.
Valoarea orientativă a acestor unități mobile de sacrificare este de 55.000 – 100.000 euro, în funcție de dotările opționale.
Programul de finanțare se derulează prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și se adresează coperativelor și grupurilor de producători, întreprinderilor mici și mijlocii (PFA, II, IF și SRL). Rata sprijinului public nerambursabil variază în funcție de forma de organizare a solicitanţilor. Astfel, cooperativele și grupurile de producători vor primi 70% sprijin nerambursabil, 50% pentru IMM și 40% pentru alte întreprinderi, din totalul cheltuielilor eligibile.
Se recomandă ca depunerea proiectelor să se facă până la data de 15 decembrie 2018.
„Cei interesați pot obține informații suplimentare prin materialele postate pe site-ul Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor: www.directiaagricolabihor.ro sau la tel. 0259/416.722 (ing. Ștefan Marius Francisc şi Alexandru Varga)”, ne-a spus Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Judeţene Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!