Începând de luni bihorenii care vor să-și dezvolte fermele pot accesa bani europeni nerambursabili. Astfel, prin intermediul submăsurii 4.1 -Investiţii în exploataţii agricole sectorul zootehnic fermele mici pot obţine până la 400.000 euro şi nu mai puţin de 4 milioane de euro fermele de mari dimensiuni.
Conform Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) începând cu 3 septembrie 2018 şi până la 31 martie 2019 se va desfăşura şi prima sesiune de depunere a cererilor pentru submasura 4.1 -Investiţii în exploataţii agricole sector vegetal, dar şi componenta de fermă de familie şi familie mică.
Pentru sectorul vegetal zona non-montană sunt alocate 53 milioane de euro, sectorul vegetal zona montană are o alocare de 26 milioane de euro pentru în timp ce 111 milioane de euro sunt disponibili pentru sectorul zootehnic zona non-montană. 54 milioane de euro sunt destinaţi sectorului zootehnic zona montană şi 59 milioane de euro pentru ferma de familie şi ferma mică.
Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM 4 .1 este de 25 puncte.
Beneficiari
Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei.
Pot beneficia de sprijin în cadrul acestei submăsurii fermierii, cu excepția persoanelor fizice neautorizate, cooperativele (cooperativele agricole și societățile cooperative agricole), grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor.
Pentru ferme vegetale cu dimensiune economică de până la 500.000 SO (valoare producție standard) și ferme zootehnice cu dimensiune economică de până la 1.000.000 SO sprijinul public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși: pentru proiectele care prevăd achiziții simple maximum 500.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici. Pentru proiectele care prevăd construcții-montaj se acordă maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv 200.000 euro pentru fermele mici din sectorul vegetal şi maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic, respectiv 300.000 euro pentru fermele mici din sectorul zootehnic.
Pentru proiectele care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate maximum 2.000.000 euro, respectiv 400.000 euro pentru fermele mici.
Pentru ferme vegetale cu dimensiune economică de peste 500.000 SO și ferme zootehnice cu dimensiune economică de peste 1.000.000 SO sprijinul public nerambursabil va fi de 30% și nu va depăși: pentru proiectele care prevăd achiziții simple maximum 500.000 euro. Pentru proiectele care prevăd construcții- montaj maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic. Pentru proiectele care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate se poate da maximum 2.000.000 euro.
Pentru cooperative și grupuri de producători sprijinul va fi 50% fără a depăși maximum 2.000.000 euro indiferent de tipul investiției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!