Este vorba despre aprobarea cantităţilor de motorină aferente perioadei 1 iulie 2016-30 septembrie 2016, determinate la plată de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, utilizate şi nedecontate în anul 2016. Cantităţile totale de motorină sunt de 66.267.838,808 litri, valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 119.116.651,00 lei.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru.
Pentru a beneficia de acest sprijin, fermierii au fost nevoiţi să depună cereri, însoţite de mai multe documente, printre care situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate, copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor sau copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.
Cererile pentru trimestrul IV se depun până la finele lunii ianuarie. Toți fermierii sunt așteptați la APIA până cel târziu marți, 31 ianuarie, pentru a depune o serie de documente, conform unei informări transmise de autorități.
Citiți principiile noastre de moderare aici!