Reabilitarea bretelei de legătură dintre Magistrala 1 şi Magistrala 5, pe străzile Grădinarilor, Cardinalul Iuliu Hossu, Seleuşului, Războieni şi Căprioarei, precum şi intervenţii la 27 de puncte termice din Oradea, fac obiectul unei liste de investiţii a Termoficare SA, pentru care societatea a primit acordul Consiliului Local să acceseze fonduri guvernamentale.
Sursa banilor ar urma să fie programul „Termoficare 2006 – 2020 căldură şi confort” pentru reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu agent termic. Acesta presupune o cofinanţare de minim 30% din partea bugetului local, maxim 70% reprezentând alocarea de la bugetul de stat.
Lista de investiţii a Termoficare SA se închide la valoarea de 29.054.000 cu TVA.
În listă mai figurează şi achiziţia unui sistem SCADA pentru monitorizarea a 125 de puncte termice.
Astfel, ar urma să fie modernizate şi monitorizate PT 130, PT 604, PT 820, PT 849, PT 100, PT 103, PT 110, PT 111, PT 112, PT 115, PT 120, PT 126, PT 127, PT 611, PT 612, PT 613, PT 404, PT 910, PT 521 şi PT 523.
Sunt prinse şi modernizarea, monitorizarea şi reabilitarea reţelelor PT 857 şi PT 119.
Conform programului guvernamental, cofinanţarea de la bugetul local ar urma să fie de 9.000.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!