Fiecare licean din cei 466 vor încasa lunar câte 180 de lei. Suma totală ridicându-se la 83.880 de lei.
Ministerul Educației a publicat lista cu cei 33.057 de elevi care în anul școlar 2017-2018, prin Programul național de protecție socială „Bani de liceu” vor încasa în total 5.950.260 de lei. Din cele 42 de județe, Bihorul se situează pe locul 22 în ce privește numărul de liceenii (466) care vor beneficia de bani prin proiectul amintit.
Pentru a beneficia de acești bani liceenii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Astfel, aceștia trebuei să se afle în una din următoarele situații: în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 de lei; cei care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă, în cazul respectării condiției de venit.
Sprijinul financiar se acordă pe baza unei cereri formulate de elev însoțită de acte privind venitul brut pe lună pe membru de familie. Sprijinul financiar se acordă liceenilor pe toată durata celor patru ani de cursuri, iar cei din clasa a XII-a vor primi acești bani și pe perioada pregătirii și susținerii BAC-ului.
Suportul financiar este condiționat de prezența la școală a elevului. În cazul în care acesta acumulează mai mult de 20 de absențe nemotivate într-o lună, riscă să piardă ajutorul bănesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!