A studiat bandele de cartier din Genova, le-a urmărit mișcările, înfiltrându-se între ele. A reușit astfel să le descifreze codurile, iar pe unii dintre membrii bandelor să îi și intervieveze. S-a luptat să demonstreze că aceste bande există, că se dezvoltă de la an la an şi că au propriile lor reguli. Sociologul și criminologul italian Luca Vincenti lansează la Oradea volumul „Bandele de stradă”.
Evenimentul este găzduit de Universitatea din Oradea joi, 24 mai, de la ora 12:00, în sala Practipass a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, și va fi moderat de reputatul sociolog orădean prof. univ. dr. Adrian Hatos.
Volumul „Bandele de stradă” este o carte-document, o monografie de criminologie, un studiu la care autorul a lucrat şapte ani.
Cartea este o cercetare care începe cu preistoria bandelor, cum au apărut ele şi cum s-au dezvoltat în timp. Este o cercetare pe care autorul a realizat-o cu mult interes şi curaj. Luca Vincenti ne vorbeşte despre valori, norme, mentalitate, despre modul în care sunt botezaţi cei noi intraţi în bandă, despre sexul la care sunt supuse femeile, despre veterani şi modul în care aceştia se comportă în închisoare. Nu în ultimul rând, autorul relatează despre cazul bandelor Ultra și Naziskin. Aflăm din carte modul în care tinerii care fac parte din bande se îmbracă, dar şi despre gesturile care îi diferenţiază de ceilalţi.
Periplu
Cartea a fost lansată în mai multe localități din țară: Bucureşti (la Facultatea de Sociologie), Arad (la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”), la Timișoara (la Universitatea de Vest) şi Iaşi (la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”).
De asemenea, au avut loc discuții libere cu autorul la Craiova. Totodată, studenții de la Jurnalism din București, dar și cei de la Asistență Socială și Psihologie din Arad, de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, s-au întâlnit cu autorul și-au purtat discuții.
Luca Vincenti le-a vorbit elevilor de liceu în cadrul Conferinţei judeţene „Rolul şcolii şi al comunităţii în prevenirea comportamentului delincvent”, care a avut loc la Expo Arad. Totodată, a participat la Târgul de carte, iar apoi timp de trei zile, în colaborare cu poliţiştii de la „Prevenire” din Arad, a luat parte la întâlniri cu liceenii. La fel ca în celelalte orașe din țară, și la Oradea el se va întâlni cu elevii, pentru a le vorbi despre delincvenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!