La finele săptămânii trecute „Lazăriștii” au fost prezenți la sala de evenimente Coloseum pentru a-și susține colegii înscriși pentru obținerea titlului de Miss sau Mister Boboc. În competiție au intrat 9 perechi de elevi din clasa a IX-a.
Aceștia au trebuit să treacă mai multe probe, la care să obțină un punctaj cât mai mare. Având în vedere că în acest an balul s-a desfășurat sub titulatura „Balul Basmelor” prima probă a fost proba basmului.
O probă la care fiecare pereche a trebuit să prezinte un dans tematic având ca subiect un basm ales chiar de ei. Printre basmele alese de perechile participante s-au numărat: Rapunzel, Albă ca Zăpada, Frozen, Doamna și Vagabondul, Crăiasa Zăpezii, Maleficent, Cenușăreasa, Frumoasa din Pădurea Adormită și Aladin.
Toate perechile participante au încercat cum au știut ele mai bine să impresioneze juriul, care la această probă a avut de punctat prezența de spirit, scenografia, coordonarea dintre parteneri dar și cea individuală, identificarea cu basmul, originalitatea. Alte probe în concurs au fost prezentarea partenerului, dansul (popular, disco, clubbing, etc.) și proba paharelor. Ultima fiind o probă de viteză și dexteritate.
După terminarea probelor juriul s-a retras pentru deliberare. Punctajele au fost foarte strânse motiv pentru care juriului i-a trebuit 45 de minute pentru a stabili cine urmează să devină Miss și Mister Boboc.
În final, după adunarea punctajelor de la fiecare probă, a fiecărei echipe în parte, juriul a stabilit că perechea numărul 8 formată din Alessia Dan și Ștefan Antal, ambii elevi în clasa a IX-a C sunt Miss, respectiv Mister Boboc 2018.
O misiune grea a avut juriul și în privința stabilirii Miss și Mister Popularitate, unde în proporție de 25% s-a ținut cont și de votul organizat online (de like-uri și share-uri), din punctajul probelor și de ropotele de aplauze și de încurajările vocale venite din partea publicului prezent. Toate acestea au făcut ca în final să fie desmnați ca Miss și Mister Popularitate, Bianca Păluț (clasa a IX-a B), respectiv Dragoș Maxim (clasa a IX-a A).
La buna desfășurare a evenimentului și-au mai adus aportul liceeni care au interpretat cover-uri după piese celebre, precum și trupa de dans a liceului – „Rebel Beat # crew love”.
Seara a continuat pe ringul de dans cu mult așteptata discotecă, unde distracția s-a întins până târziu în noapte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!