Rata cumulată de promovare (rezultate inițiale – toate promoțiile) este 31.27%, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
[eadvert]
Dintre cei 822 de candidați prezenți, 257, respectiv 31.27 % dintre candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 6. Niciun candidat nu a obținut media generală 10.
„La proba de E a din 527 de candidați la Limba și literatura română, 194 de candidați au obținut note peste sau egale cu 6 (sase), niciun candidat nu a fost notat cu 10 (zece). La proba Ec, din 559 de candidați, 190 au note peste sau egale cu 6 (sase), iar 1 candidat a obținut nota 10 (zece).
La proba Ed, din 552 de candidați, 304 au note peste sau egale cu 6 (sase), iar un candidat a obținut nota 10 (zece). La proba de limbă şi literatură maternă, din 39 candidaţi, 35 au obținut note peste sau egale cu 6, niciun candidat nu a obținut nota 10”, se arată în informarea IȘJ Bihor.
Contestațiile se depun azi în intervalul orar 12,00 – 18,00. Acestea vor fi soluționate în perioada 26 -28 august 2023. Rezultatele finale se vor afișa pe data de 29 august 2023.
Rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).
„Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, transmite inspectorul Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
În județul Bihor rata de participare la a doua sesiune de bacalaureat a fost de 85.98 % : 822 de candidați prezenți (dintr-un total de 956 de absolvenți înscriși). Nu s-au prezentat 134 de candidați, iar un candidat a fost eliminat.
Probele scrise s-au desfășurat în șapte de centre de examen, organizate la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Liceul Reformat „Lorantffy Zsuzsanna” Oradea, Liceul Teoretic „Horvath Janos” Marghita, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd, Colegiul Național „Teodor Neș” Salonta, Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!