29 de centre de îngrijire a persoanelor vârstnice din Bihor au fost controlate de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor în cadrul unei ample acţiuni derulate la nivelul întregii ţări.
„În urma controalelor au fost întocmite 29 procese verbale de constatare a contravenţiilor prin care au fost aplicate 20 de avertismente şi 34 de amenzi în cuantum de 323.000 lei”, ne-a transmis Giani Bura şeful Protecţiei Consumatorilor Bihor.
Printre măsurile dispuse se numără şi cinci opriri temporare a prestării serviciilor – spaţii neigienizate corespunzător. De asemenea, produse alimentare în valoare de aproximativ 18.000 lei au fost oprite definitiv de la consum.
[eadvert]
Principalele deficienţe constatate fac referire la lipsa monitorizării temperaturilor din spațiile de păstrare frigorifice – alimente pentru care nu se poate stabili încadrarea în data durabilității minimale stabilită de producător sau cu această dată depăşită, spaţii frigorifice neigienizate cu depuneri de mâzga, praf, murdare.
Lipsa informării privind activitățile zilnice desfășurate de rezidenți, lipsă verificare metrologică pentru cântarul folosit, finisaje necorespunzătoare grupuri sanitare- accesorii deteriorate sau lipsă, neigienizate, cu depuneri de calcar, etc, dar şi saltele care necesită înlocuire au fost problemele identificate de protectorii consumatorilor bihoreni.
Secretomanie inexplicabilă
Protecția Cosumatorilor Bihor a refuzat, în mod inexplicabil să facă publice datele azilelor găsite cu probleme în județ. Spre deosebire de inspectorii bihoreni, celelalte entități din țară n-au ezitat. Clujenii, spre exemplu, au arătat mai multă transpanență, transmițând că au verificat, la Turda, „Casa Criss Raza de Soare, Asociația Raisa, Casa Antonia și Casa Munteanu” și le-au aplicat patru amenzi de 70.000 de lei, adică 14.000 de euro, și trei avertismente.
De asemenea, cei din Covasna, au transmis că amendat azilul „Complexul Zathureczy Berta” aparţinând de Consiliul local al municipiului Sfântu Gheorghe, cu suma de 10.000 lei şi un avertisment pentru produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşite, iar exemplele pot continua.
Trimite articolul
XSi o lista cu centrele amendate ???
-
Amenzile reflectă ce e acolo!!!
Laser System ar fi meritat.
Mai multe amenzi, mai putini bani pt. masa, articole de igiena, reparatii samd.
Cine credeti ca va avea de suferit?
Pe lângă cele constatate de echipele de control a-si adauga lipsa empatiei a activităților recreative. Acolo te simți ca într-o sala de așteptare a morții nu ești tratat ca un om iți pierzi respectul de sine în astfel de centre. Recomand mai multe controale.